Amurgul idolilor

Valorile, ideile după care s-au călăuzit îndeobşte filozofii apar în această operă târzie a lui Nietzsche drept idoli, drept zei care au încremenit într-o eternitate stătută şi a căror evoluţie pe scena lumii, prin urmare, s-a încheiat. Filozoful lucid, înţelegând oboseala bolnăvicioasă a spiritului vremii, are atunci drept imperativ anunţarea, adică grăbirea sfârşitului acestui spirit. Un exemplu paradigmatic de idol, lumea adevărată, lumea ideilor lui Platon, s-a retras treptat în sine, a ajuns inaccesibilă, indemonstrabilă, incognoscibilă, iar pentru om a devenit o idee nefolositoare, superfluă. Lichidarea ei este un imperativ. Dar, odată acest idol lichidat, ce lume mai rămâne? Cea a aparenţei, cea în care simţurile îşi subordonează raţiunea, iar corpul e mai valoros decât intelectul? Însă „odată cu lumea adevărată am lichidat-o şi pe cea aparentă“! Acesta, ne spune Nietzsche, e ceasul lui Zarathustra, vestitorul unei lumi noi, aflată dincolo de opoziţia dintre lumea aparentă şi lumea adevărată. Ca să poată fi înţeles mesajul lui Zarathustra, e necesară demascarea idolilor. Altfel spus, pentru a înţelege Aşa grăit-a Zarathustra trebuie să te pregăteşti descifrând sensul Amurgului idolilor.

„Azi nu mai cunoaştem milă faţă de noţiunea de «liber arbitru»: ştim prea bine ce-i aceasta -tertipul teologic cel mai dubios din câte există, în scopul de a face ca omenirea să devină «responsabilă» în sensul ei, adică de a o face dependentă de sine... Prezint aici doar psihologia a tot ce înseamnă «a face răspunzător».“ (Friedrich NIETZSCHE)

FRIEDRICH NIETZSCHE, filozof al culturii, filolog, scriitor, una dintre figurile ilustre ale gândirii moderne din secolul al XIX-lea, s-a născut la 15 octombrie 1844 la Röcken, lângă Lützen, în Germania, într-o familie de pastori luterani. După studii liceale la colegiul din Pforta, urmează cursurile universităților din Bonn și Leipzig, mai întâi la Facultatea de Teologie, apoi la cea de Filologie Clasică, avându-l ca profesor pe cunoscutul Friedrich Wilhelm Ritschl. Distingându-se, încă din timpul studiilor, ca un strălucit cercetător, Nietzsche este propus de Ritschl pentru catedra de filologie clasică la Universitatea din Basel, unde ocupă, în 1869, un post de profesor. Din acea perioadă datează prietenia lui Nietzsche – el însuși muzician și compozitor – cu Richard Wagner, a cărui personalitate a avut asupra gândirii nietzscheene o influență substanțială. Decisivă a fost însă, pentru Nietzsche, întâlnirea cu filozofia lui Schopenhauer. În 1872 apare Nașterea tragediei din spiritul muzicii, studiu ce s-a bucurat de un deosebit ecou; între 1873 şi 1876 apar Considerații inactuale – o culegere de studii și reflecții filozofice. Începând cu 1876, starea sănătății sale se înrăutățește treptat, astfel încât, în 1879, renunță la postul de profesor, stabilindu-se alternativ în Elveția, la Sils-Maria pe valea Innului, în Italia și în sudul Franței, consacrându-se doar scrisului. Din 1878 datează Omenesc, prea omenesc, iar în 1881 apare Aurora. Gânduri asupra prejudecăților morale. În 1882 publică Ştiința voioasă, urmată de Așa grăit-a Zarathustra (1883–1884), Dincolo de bine și de rău (1886), Despre genealogia moralei (1887), precum și de noi ediții ale lucrărilor anterioare. În 1889 apare Amurgul idolilor. În același an, Nietzsche, grav bolnav psihic, este internat în diferite clinici. După câteva intervale de remisiune, în care se ocupă de reeditări, de traduceri din operele sale și de corespondență, se stinge din viață în 1900, la Weimar.