Apel către lichele (ed. a V-a)

„Paginile Apelului către lichele au fost scrise pe fundalul unei drame istorice. Ele sunt febrile pentru că au fost puse pe hârtie sub febra urgenĹŁei de a evacua trecutul Ĺźi sub teama că ar putea să ni se Ă®ntâmple ceea ce Ă®ntre timp ni s-a Ă®ntâmplat. Din acest punct de vedere volumul acesta este documentul unei societăţi Ă®nvinse Ĺźi, confruntat cu ceea ce a urmat Ĺźi cu momentul Ă®n care ne aflăm, un document al triumfului lichelelor. El este totodată un proiect tipic de intelectual umanist (Ĺźi iluminist), care crede că o lume poate fi schimbată cu ajutorul cuvintelor. De aceea, Ă®n cele mai multe dintre paginile acestei cărĹŁi care are ca temă o miză a istoriei, cuvintele sunt Ă®ncinse la roĹźu, sunt patetice, sunt forĹŁate să îşi atingă limita, sunt urlate, imprecate, aleargă pe scenă despletite Ĺźi se bat cu pumnii Ă®n piept. Ĺži, pentru că Ă®ntre timp s-au dovedit neputincioase, ele sunt Ă®n aceeaĹźi măsură tragice Ĺźi ridicole. Cu ce disperare am vrut atunci, câţiva dintre noi, să mutăm cursul lucrurilor Ă®n direcĹŁia cea bună! Iar «direcĹŁia cea bună» — de asta nu mă Ă®ndoiam nici o clipă, aĹźa cum nu mă Ă®ndoiesc nici acum — trecea prin eliberarea societăţii româneĹźti de figura emblematică Ĺźi dominatoare a lichelei ieĹźite din comunism Ĺźi care se pregătea acum să facă din nou istorie.“

GABRIEL LIICEANU

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

Jurnalul de la PăltiniĹź (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol Ĺźi importanĹŁa culturii Ă®ntr-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se Ă®mprumuta numai prietenilor de Ă®ncredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (Ă®ntre timp tradus Ă®n mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneĹźte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, Ă®n altă formulă, dar, Ă®n fond, tot Ă®n notă confesivă, DeclaraĹŁie de iubire (2001), exerciĹŁii de admiraĹŁie Ĺźi de ataĹźament intelectual, etic Ĺźi, nu Ă®n ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. UĹźa interzisă (2002) este una dintre cărĹŁile favorite ale publicului din ultimii ani Ĺźi o revenire la notaĹŁia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea Ĺźi directeĹŁea genului epistolar. ĂŽntâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor Ă®nsemnări care, deĹźi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă Ă®ntreagă.

ĂŽn paralel cu volumele Ă®n care autorul construieĹźte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat Ă®n ultimii ani o serie de cărĹŁi eseistice, filozofice Ĺźi de implicare Ă®n „viaĹŁa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) Ĺźi Despre seducĹŁie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! Ĺźi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), AĹźteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoĹźat gânduri sau Despre misterioasa circulaĹŁie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. ExerciČ›ii de umor criptic (2019), Isus al meu (2020).