ĂŽn lumea din cartea asta minunatÄ totul se poate, aČ™a cum se poate totdeauna Ă®n lumea copiilor: de exemplu, Ă®ntr-o zi, poČ›i s-o porneČ™ti, cu al treilea scaun din camera ta, transformat Ă®n corabie, Ă®ntr-o cÄlÄtorie mare pe mare sau o mare cÄlÄtorie pe marea cea mare. Či-apoi sÄ vinÄ cineva, cine altul decât un marinar (sau poate o marinÄriČ›Ä cu tricoul Ă®n dungi alb-albastre) Č™i sÄ te Ă®ntrebe: „Pe-aici e drumul Ă®n jurul lumii?” Iar tu sÄ nu te miri cÄ drumul Ă®n jurul lumii trece fix, dar fix prin camera ta micÄ, Ă®n care a Ă®ncÄput Č™i marea cea mare.
Nimic nu e absurd, adicÄ fÄrÄ rost, Ă®n lumea copiilor din carte, absurdul e un monstru care te muČ™cÄ numai atunci când te faci mare, aČ™a cÄ te rog sÄ nu mÄ Ă®ntrebi ce Ă®nseamnÄ, mai exact, absurdul. Pesemne o sÄ-l cunoČ™ti Č™i tu cândva, dar eu te rog sÄ-i spui mai degrabÄ â€žLa revedere!”, când Ă®l vezi, decât „BunÄ ziua!” (Ioana Pârvulescu)
