Cartea celor 24 de filosofi, opuscul artonim prezent în mediul latin începand cu secolul al constituie una dintre sursele esenţiale ale gîndirii creştine medievale, receptată atît în structurile teologice de genul comentariilor la Sentinţele lui Petrus Lom-bardus, cît şi în construcţiile misticii medievale, cu precădere mistica eckhartiană, şi în configuraţiile de tip cosmologic, precum noua cosmologie cusaniană. Ea oglindeşte efortul secolului al XII-lea de sintetizare a doctrinei sacre şi de fundamentare a ei ca ştiinţă prin aplicarea metodei axiomatice. Sursele multiple şi dispersate (Aristotel, Augustin, Boethius, Victorinus, Eriugena, Anselm, Avicenna, Liber de causis) fac din acest opuscul un loc al manifestării sincretismului doctrinar specific perioadei secolului al XII-lea, rezultat din asumarea tradu-cerii marilor texte greceşti şi arabe şi ajustarea lor la gIndirea creştină latină.
0
