Cristul lui Velazquez

„Religia mea este căutarea adevărului în viaţă şi a vieţii în adevăr, chiar fiind conştient că nu le voi afla în timpul vieţii; religia mea este lupta neîncetată şi neobosită cu misterul; religia mea este lupta cu Dumnezeu, de la ivirea zorilor până la căderea nopţii, precum se spune că a luptat Iacob cu El. Şi o cânt, mai bine sau mai rău, cu vocea şi auzul pe care mi le-a dat Dumnezeu, pentru că nu o pot face raţional. Iar cei ce văd judecată şi logică, şi metodă, şi exegeză mai curând decât viaţă în aceste versuri ale mele rămână cu ale lor, căci nu le voi atinge inima cu arcuşul viorii, şi nici cu ciocanul.“ (Miguel de UNAMUNO)

„Cristul lui Velázquez este, cu siguranţă – şi în pofida receptării mult prea sumare de care a avut parte în anii de după apariţie –, unul din cele mai importante poeme religioase din literatura spaniolă nu numai a secolului al XX-lea, ci ocupă, cred, şi un loc privilegiat în întreg spaţiul poeziei hispanofone. Unamuno se înscrie într-o foarte lungă tradiţie a spiritelor dubitative, însetate totuşi de o certitudine a nedemonstrabilului. La toţi întâlnim zbaterea omului nescindat în fapt între raţiune şi afectivitate, dar avid de unificarea cu transcendentul evaziv prin argumentele greu de formulat în cuvinte ale inimii.“ (Sorin MĂRCULESCU)