Importanta unui martor la experientele noastre infricosatoare nu poate fi niciodata apreciata indeajuns – cineva dispus sa ne insoteasca in „zona zero“ a suferintei noastre, ajutandu-ne astfel sa o acceptam noi insine. Istorisirea povestii noastre altuia ne incurajeaza sa exprimam coerent o experienta care poate consta doar intr-o serie de ima- gini, senzatii fizice si emotii. Povestirea experientelor noastre intr-un mod inteligibil pentru alta persoana ne ajuta sa le intelegem intr-un mod mai clar, mai responsabilizant. Istorisirea propriei povesti ne ofera, de asemenea, sansa de a observa reactia celorlalti, ceea ce ne ajuta sa intelegem semnificatia afectiva a experientelor noastre. In plus, istorisirea povestii noastre celorlalti ne ajuta sa ne-o amintim altfel, intr-un mod care include un martor, transformand-o astfel intr-o experienta publica.
Pentru a descoperi procesele care stau la baza schimbarilor psihoterapeutice, trebuie sa privim dincolo de particularitatile formelor specifice de psihoterapie si sa intelegem aspectele comune ale evolutiei, biologiei si experientei umane. La intrebarea „De ce este eficienta psihoterapia?“, autorul formuleaza raspunsuri bazate pe fundamente stiintifice, care se inspira din diferite tipuri de psihoterapie si tin cont de mecanismele fundamentale de adaptare si schimbare de la nivelul creierului, psihicului si vietii relationale. Pentru a descoperi calea spre schimbare, trebuie sa privim dincolo de cuvinte, diagnostice si problemele manifeste si sa cercetam trecutul indepartat al speciei umane si trecutul personal al fiecarui client, schemele de atasament, schemele de statut social, rusinea fundamentala legata de instinctele primitive, mecanismele si efectele anxietatii, stresului si traumelor. Numeroase ilustrari clinice completeaza explicatiile stiintifice, oferind cititorului interesat un tablou complet al schimbarii prin psihoterapie.
Se pare ca experientele legate de lipsa acordajului emotional din partea parintilor declanseaza acelasi reflex parasimpatic ca mustrarile si abandonul. Astfel, lipsa disponibilitatii emotionale a parintelui este perceputa drept respingere si interpretata in felul urmator: „Nu sunt suficient de important, de merituos sau de dragalas ca sa fiu sigur de apartenenta mea la familie“ – ceea ce pare sa iti puna viata in pericol, atunci cand supravietuirea ta depinde de protectia oferita de familie. Astfel de experiente se pot intalni in cadrul relatiilor de atasament timpuriu, atunci cand dorinta intensa de apropi- ere a copilului se loveste de nepasarea, indiferenta sau iritarea unuia dintre parinti sau ingrijitori.
