Dictionar al greselilor de limba

Nici una dintre aceste lucrări nu-şi propune să aibă, cum afirmă autorul, caracter explicit normativ – dar, prin fascinaţia pe care o exercită orice asemenea incursiune savant-filologică în lumea cuvântului, toate trei sporesc în rândurile cititorilor reflexivitatea şi respectul vigilent pentru limbă.

Prin dimensiunile sale reduse, Dicţionarul greşelilor de limbă nu a putut desigur cuprinde toate fluctuaţiile variantelor puse în discuţie. Cititorul de azi va avea posibilitatea să completeze, din proprie experienţă, multe dintre aspectele semnalate. Va putea adăuga bunăoară rostirile – pe cât de incorecte, pe atât de viabile din păcate –, nemenţionate de autor, ale unor cuvinte ca examen, exact, a executa (pronunţate, tot mai agresiv, ecsamen, ecsact, a ecsecuta).

Sunt, în schimb, semnalate în Dicţionar pronunţări greşite de tristă faimă în epoca în care a scris acad. Al. Graur: esperenţă, ezact, ezamen/esamen, a ezista, a ezecuta, ezerciţiu, a esprima, tutulor. Menţionarea însăşi a acestora în lucrări tipărite înainte de 1989 poate fi socotită un act de curaj.