Discursurile din Suedia

Pentru prima dată Ă®n limba română, apar reunite sub titlul Discursurile din Suedia discursul rostit de Albert Camus la Stockholm după ceremonia decernării Premiului Nobel pentru Literatură Ĺźi conferinĹŁa susĹŁinută Ă®n faĹŁa studenĹŁilor de la Universitatea din Uppsala Ă®n decembrie 1957. Ele nu au putut fi traduse Ă®nainte de 1989 pentru că viziunea lui Camus despre misiunea artistului Ă®n societate se concretizează aici Ă®ntr-o critică explicită a realismului socialist Ĺźi a tendinĹŁelor de orientare ideologică a culturii. ĂŽn bibliotecile publice din România, ediĹŁia franceză a Discursurilor din Suedia (ca Ĺźi cea a Omului revoltat) era catalogată Ă®n aĹźa-numitul „fond special”, nefiind accesibilă decĂ®t pe baza unei aprobări oficiale.

„Fiecare generaţie, fără îndoială, se crede menită să refacă lumea. A mea ştie totuşi că nu o va reface. Dar sarcina ei este, poate, şi mai mare: constă în a împiedica lumea să se desfacă. Moştenitoare a unei istorii corupte în care se amestecă revoluţiile neîmplinite, tehnologiile devenite nebune, zeii morţi şi ideologiile extenuate, în care puteri mediocre pot astăzi să distrugă totul, dar nu mai ştiu să convingă, în care inteligenţa s-a înjosit pînă într-atît încît s-a făcut slujitoarea urii şi a opresiunii, această generaţie a trebuit, în sine şi în jurul ei, să restaureze, pornind doar de la negaţii, cîte puţin din ceea ce alcătuieşte demnitatea de a trăi şi de a muri. În faţa unei lumi ameninţate cu dezintegrarea, în care marii noştri inchizitori riscă să întemeieze pentru totdeauna împărăţiile morţii, ea ştie că ar trebui, într-o cursă nebună contracronometru, să restaureze o pace între popoare care să nu fie cea a servituţii, să reconcilieze din nou munca şi cultura şi să refacă împreună cu toţi oamenii o arcă a alianţei.” (Albert Camus)