Ghidul antic al vietii moderne

Natalie Haynes a urmat studii clasice la Cambridge, apoi a început o carieră strălucită de stand-up comedian. Are emisiuni la BBC Radio 4 Č™i e critic la The Review Show de la BBC 2. A scris Č™i a prefaČ›at nenumărate documentare radio, printre careOedipusEnders, despre legătura dintre tragedia greacă Č™i soap opera. Este editorialist la The Independent Č™i publică articole înThe Guardian, The Observer, The Sunday Times, The Sunday Telegraph Č™i Big Issue. În prezent locuieČ™te la Londra.

Antichitatea sau vremea în care înČ›elepciunea maselor a compensat pe deplin stupiditatea indivizilor.

L I F E S T Y L E A N T I C , A R T Ă Ș I C U L T U R Ă ,
P O L I T I C Ä‚ , L E G I S L A Čš I E , R E L I G I E Ĺž I F I L O Z O F I E ,
F I N A N Ț E , E N T E R T A I NM E N T , G L O R I E Ș I D E C Ă D E R E
Î N T R - O C O N V E R S A Čš I E C A R E A Î N C E P U T
A C U M C Â T E V A M I L E N I I

ÎnČ›eleaptă ca Socrate, spirituală ca Aristofan, modernă ca ziua de mâine! O carte clasică pentru oamenii deČ™tepČ›i ai secolului XXI.

O Č™trengărie selectă prin politica Č™i societatea Antichității, la porČ›ile celor mai cunoscuČ›i gânditori, care abundă de pepite de înČ›elepciune Č™i vitalitate, un cadou perfect pentru îndrăgostiČ›ii de istorie, dar Č™i pentru cei care sunt convinČ™i că singura legătură cu Antichitatea este salata Cezar.

O carte binedispusă Č™i plină de poveČ™ti, o distracČ›ie încântătoare care revelează originile culturii Č™i stabileČ™te conexiuni uluitoare între antici Č™i lumea modernă, demontând inteli­gent Č™i curajos mituri ce păreau veČ™nice, numai dacă ne gândim la ultimele cuvinte ale lui Iulius Cezar, care nu au fost „Și tu, Brutus? “, chiar dacă aČ™a Č™i-a dorit Shakespeare, ci Kai su, teknon? – „Până Č™i tu, fiul meu?“

Trevor J. Saunders, fost profesor de greacă la Newcastle University, se exprima cât se poate de concis în introducerea sa laPolitica lui Aristotel: „O societate care îČ™i pierde înČ›elegerea trecutului este în primejdie, căci produce oameni care nu Č™tiu nimic în afară de prezent Č™i care nu sunt conČ™tienČ›i că viaČ›a a fost Č™i poate fi altfel decât aČ™a cum este. Ei suportă uČ™or tirania, pentru că nu au cum să o compare cu nimic.“

Cicero deprinsese tehnicile sale retorice de la marii oratori greci. Oratorul trebuia să fie capabil să scrie cuvinte minunate, memorabile. Să construiască un raČ›ionament complex Č™i determinant în obČ›inerea victoriei (mai ales când nu avea dreptate). Trebuia să-l poată memora, deoarece nu se cădea să-l citească de pe notiČ›e. Și trebuia să fie capabil să-l interpreteze ca un actor, în faČ›a unei mulČ›imi de senatori romani sau de juraČ›i atenieni turbulenČ›i. Retorica antică trebuia să găsească o cale fină de compromis cu publicul respectiv – fiind sigur pe tine, dar nu încrezut, modest, dar nu umil, convingător, dar nu Č™mecher.

VECHEA ORDINE A LUMII
Este tentant să credem că nu mai avem de ce să ne gândim la politică. În definitiv, apatia electoratului se manifestă intens în țări din toată lumea, iar atitudinea cinică a alegă­torilor față de aleČ™ii lor este Č™i mai intensă. Mai contează cine deČ›ine funcČ›ii, atât timp cât ei, fără excepČ›ie, se folosesc de prilej ca să se căpă­tuiască de pe urma poziČ›iei lor? Sunt în stare politicienii să aducă ceva pozitiv în viaČ›a noastră sau totul nu este decât retorică goală?

Tucidide, istoricul atenian: „Pentru mine va fi suficient dacă aceste cuvinte sunt considerate utile de cei care doresc să înČ›eleagă limpede evenimentele care s-au petrecut în trecut Č™i care (cum firea omenească este aČ™a cum este) se vor repeta Č™i în viitor, la un moment sau altul Č™i în bună măsură la fel. Opera mea nu e destinată să împace gustul unui public al prezentului, ci să dăinuie veČ™nic.”