Imago este ultimul stadiu Ă®n metamorfoza unei insecte, Ă®n care aceasta atinge maturitatea, fiind aptÄ de a se reproduce. Pentru Ludmila UliČ›kaia, termenul devine o metaforÄ care strÄbate Ă®ntregul roman Č™i sugereazÄ maturizarea moralÄ a fiinČ›ei umane. O construcČ›ie epicÄ impresionantÄ, Ă®n care tragedia e mereu subminatÄ de elementele comice, un mare roman despre iubire, destine Č™i caractere, Imago acoperÄ peste o jumÄtate de secol de istorie, de la funeraliile faraonice ale lui Stalin pânÄ la moartea poetului exilat Iosif Brodski.
Ludmila UliČ›kaia propune o frescÄ a Rusiei Ă®ntr-o epocÄ Ă®n care teroarea se Ă®mblânzise doar Ă®ntru câtva, dÄinuind Ă®n diverse forme: un dezgheČ› pervers Ă®n culturÄ, o acceptare de faČ›adÄ a libertÄČ›ii de opinie, sancČ›ionatÄ drastic apoi cu procese Č™i condamnÄri. Pe acest fundal apar portretele câtorva tineri care aderÄ la noile tendinČ›e artistice, pendulând totodatÄ Ă®ntre idealism Č™i cinism, curaj Č™i laČ™itate, dragoste Č™i trÄdare. Destinele lor sunt urmÄrite cu adânca Ă®nČ›elegere Č™i pÄtrundere psihologicÄ ale marii romanciere, obsedatÄ de condiČ›ia oamenilor Ă®ntr-o lume strâmb croitÄ: „oameni reali, azi dispÄruČ›i, care au stat Ă®n spatele personajelor mele, al celor care s-au purtat ireproČ™abil Č™i al celor care au cÄlcat greČ™it, striviČ›i Ă®n maČ™ina de tocat a vremurilor, al celor care au rezistat Č™i al celor care au cedat, martori, Č™i eroi, Č™i victime, a cÄror amintire va rÄmâne Ă®n veci“.
