Inspiratia lui Valmiki

0 opinii / Scrie o opinie

  • Pret: 12,04 lei

Adaugă in Wishlist

Ca dramaturg, Tagore a debutat la 20 de ani, in 1881; pe scena a urcat insa prima oara la 16 ani, in rolul lui Monsieur Jourdain din Burghezul gentilom, tradusa si regizata de unul dintre fratii mai mari, Jyotirindranath, ce se va afirma ca dramaturg.

Debutul lui Rabindranath in domeniul teatrului va fi, asadar, la 20 de ani, in 1881, cu Valmiki Pratibha. Legenda talharului Radnakar devenit Valmiki si autor al Ramayanei l-a inspirat pe tanarul indian, asa ca acesta a scris o scena asemanatoare povestii. Traducerea titlului piesei pune tot atatea dificultati cat incadrarea intr-un gen literar - libret, opera, drama muzicala. Tagore insusi va spune, in Amintiri, ca Valmiki Pratibha „nu este ceea ce europenii numesc opera ci o mica drama pusa pe muzica. Nu este doar o compozitie muzicala. Putine cantece sunt importante sau atragatoare prin ele insele. Ele servesc piesei doar ca text muzical.“ Pentru a fi inteleasa insa piesa de teatru e nevoie de suport muzical, semnificatia i se pierde daca acesta nu exista.

Ca traducere a titlului, variantele engleze au optat pentru Geniul lui Valmiki. Tagore a dat titlul dupa prenumele nepoatei sale, Pratibha, care a interpretat-o pe zeita Saraswati alaturi de el, in piesa. Prenumele inseamna „geniu“, „genialitate“. In traducerea pe care Amita Bhose a facut-o in noiembrie 1991, a ales ca titlu „Inspiratia lui Valmiki“. Avand in vedere insa subiectul acestei „drame cantate“ (termenul apartine lui Tagore) titlul ales de traducatoare „Inspiratia lui Valmiki“ sugereaza mai bine desfasurarea actiunii.

Piesa de teatru a fost jucata in acelasi an, 1881, Tagore alegand ca scena casa parinteasca din Jorasenko, Calcutta. El insusi a interpretat rolul lui Valmiki, seful talharilor, in timp ce nepoatele sale - Pratibha Devi si Sushila Devi vor interpreta rolurile zeitelor Saraswati si, respectiv, Laksmi. Melodiile sunt clasice, unele dintre ele fiind compuse de catre fratele lui Rabindranath, Jyotirindranath; cateva au fost adaptate dupa melodii europene. Telena - un stil ce se preteaza in special in scopuri dramatice - a fost des folosit. O melodie irlandeza a fost utilizata ca lamento a zanelor padurii.

Peste zeci de ani, in 1967, doua dintre cele mai mari voci ale muzicii indiene aveau sa imortalizeze, pe disc, rolurile principale din Valmiki Pratibha - Hemanta Mukherjee (Valmiki), Suchitra Mitra (Saraswati).

Specificatii Carte
Limba:  Romana
Data publicării:  2015
Nr Pag:  80
Produse asemanatoare