Jurnal, 1935–1944

0 opinii / Scrie o opinie

  • Pret: 75,00 lei

Adaugă in Wishlist

Text îngrijit de Gabriela Omăt Prefață și note de Leon Volovici Traduceri de Alina Skultéty

 

Capodoperă a literaturii-document interbelice şi una dintre cele mai tulburătoare şi mai limpezitoare panorame ale vieţii politice şi artistice din România primei jumătăţi a secolului XX, Jurnalul lui Mihail Sebastian — obligat de vânturi istorice neprielnice sau de explicabile prudenţe să aştepte, vreme de cincizeci de ani, momentul primei sale apariţii publice — şi-a câştigat cu prisosinţă locul printre cărţile fundamentale ale literaturii române. Publicarea sa a fost, aici şi aiurea, o adevărată cumpănă separatoare de credinţe şi convingeri. Sebastian îşi începe jurnalul sub semnul revelaţiei apăsătoare a alterităţii sale, care îl proiectează într-o realitate pe care crezuse că o stăpâneşte. Se declanşează, la el, o amplă criză sufletească şi de conştiinţă, iar consemnările — de-a lungul a zece ani — ale de-acum însinguratului diarist stau mărturie a acestor tulburări lăuntrice, ca şi a furtunilor ce bântuiau, în epocă, viaţa politică a ţării şi a întregii Europe. Asemenea Jurnalului lui Jeni Acterian, Jurnalul lui Mihail Sebastian este o „capodoperă a litera¬turii experienţei“ care nu a lăsat — şi nu va lăsa — indiferent pe absolut nici un cititor. O carte de căpătâi pentru momente de cumpănă, o operă care se citeşte şi, mai cu seamă, se reciteşte.


„Cartea aceasta merită să stea pe acelaşi raft cu Jurnalul Annei Frank şi să-şi găsească la fel de mulţi cititori.“

PHILIP ROTH


„O capodoperă plină de umanitate.“

PAUL BAILEY, Times Literary Supplement


„O carte sclipitoare şi obsedantă.“

BBC History


„Cutremurător, iscoditor şi tăios, Jurnalul lui Sebastian este mai mult decât o scriere esenţială pe tema războiului şi a Holocaustului: e un câştig pentru patrimoniul întregii omeniri.“

Literary Review

Specificatii Carte
Limba:  Romana
Data publicării:  2021
Nr Pag:  608
Produse asemanatoare