„Firele pânzei de pÄianjen Ă®n care suntem prinĹźi cu toĹŁii sunt destul de subĹŁiri: Ă®n duminica aceea de mai Michel Charles era cât pe ce sÄ piardÄ, sau sÄ fie cruĹŁat de cei patruzeci de ani care Ă®i mai rÄmÄseserÄ de trÄit. TotodatÄ, cei trei copii ai sÄi Ĺźi descendenĹŁii lor, printre care mÄ numÄr Ĺźi eu, au trecut foarte aproape pe lângÄ pericolul de a nu mai exista. Când mÄ gândesc cÄ biela defectÄ a unui tren provocase un accident care fusese cât pe ce sÄ nimiceascÄ aceste virtualitÄĹŁi, când constat, pe de altÄ parte, puĹŁinul rÄmas din cele mai multe dintre vieĹŁile actualizate Ĺźi trÄite, mi e greu sÄ dau prea multÄ importanĹŁÄ acestor accidente care ĹŁin de hazard. Imaginea care mi rÄmâne din acest dezastru din vremea lui Ludovic Filip nu este, totuĹźi, decât aceea a unui bÄiat de douÄzeci de ani repezindu se cu capul Ă®nainte printr o spÄrturÄ, orb Ĺźi sângerând – ca Ă®n ziua Ă®n care se nÄscuse, purtând Ă®n testicule Ă®ntreaga lui descendenĹŁÄ.“ MARGUERITE YOURCENAR Labirintul lumii (II) Arhivele Nordului
0
