Trăim într-o lume în care religiozitatea capătă valenţe nemaiîntîlnite de cînd valul secularizării a cuprins Occidentul şi se răspîndeşte la nivel global. În volumul său, Nicu Gavriluţă analizează ruptura dintre religiile tradiţionale şi noile religii seculare, care tind să se generalizeze şi să aducă schimbări majore în viaţa noastră. Internetul, finanţele, noua mass-media, corectitudinea politică, transumanismul sau postumanismul aduc modificări radicale în politică, în societate şi în mediile universitare, creînd noi religii, cu zei încă necunoscuţi. Dar este oare aceasta direcţia pe care ne-o dorim? Noile religii seculare ridică unele întrebări privind calea pe care am decis să o urmăm şi încearcă să aducă lumină în privinţa lucrurilor pozitive sau negative care ne-ar putea aştepta la capătul drumului.
„Am scris această carte cu profunda convingere, inspirată de scrierile lui Mircea Eliade, că negativitatea secularizării şi crizele aferente pot fi învinse dacă decriptăm convingător miturile, simbolurile şi motivele religioase camuflate în ideologii subversive, filosofii excentrice şi tehnologii provocatoare. Am interpretat astfel trei dintre religiile seculare actuale: corectitudinea politică, noile tehnologii şi transumanismul. Acest act eliadesc de hermeneutică creatoare continuă să fie reconfortant, stimulativ şi chiar soteriologic pentru fiecare dintre noi, într-un plan mai subtil al existenţei noastre.” (Nicu Gavriluţă)