„Nimeni nu poate spune când alege cineva sÄ nu mai trÄiascÄ pentru cÄ viaČ›a i-a fost trasÄ prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbÄ Č™i revoltÄ incompatibile cu pofta minimÄ de viaČ›Ä, își atinge punctul ei de fierbere.
La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puČ›in previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rÄmas pânÄ Ă®n clipa de faČ›Ä un mister. Românii numesc «minune» o reacČ›ie colectivÄ pe care nimic n-o prevesteČ™te. Či care, raportatÄ la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilÄ.
De fapt, sublimul Č™i eroicul nu pot fi programate. Ele apar Ă®ntotdeauna dintr-o provocare nebÄnuitÄ a istoriei. Abia provocat astfel, un popor descoperÄ cÄ existÄ o iubire din care se poate muri Č™i cÄ, dacÄ vrea sÄ-Č™i recupereze in extremis patria furatÄ, el trebuie sÄ fie gata sÄ-Č™i punÄ Ă®n joc viaČ›a pentru a-i reda un preČ›.“ (GABRIEL LIICEANU)
IlustraČ›ia copertei: DragoČ™ PÄtraČ™cu, PasÄrea om
