
Stoic zi de zi: 366 de citate despre înțelepciune, perseverență și arta de a trăi / The Daily Stoic. 366 Meditations on Wisdom, Perseverance, and the Art of Living de Ryan Holiday și Stephen Hanselman este cartea care îți poate schimba percepția asupra modului în care vezi lucrurile, astfel încât să te simți în fiecare zi mai încrezător, mai optimist și mai fericit. Și mai mult decât atât, cele 366 de citate din marii stoici pe care ți le furnizează autorii în acest volum și interpretările lor te pot ajuta să îți reconsideri viața și să începi să o trăiești bazându-te pe alte coordonate.
Asta pentru că în opinia stoicilor, sursa nefericirii noastre nu se află în evenimentele propriu zise care se petrec în viața noastră, ci în modul cum etichetăm evenimentele externe, cum reacționăm la ele și cum ne reorientăm. Iar cea mai bună dovadă a faptului că gândirea stoică funcționează foarte bine și astăzi este faptul că foarte multă lume s-a regăsit în această carte, volumul devenind rapid bestseller Wall Street Journal și USA Today.
Cei doi autori îți pun la dispoziție în cele 425 de pagini ale cărții câteva dintre cele mai înțelepte cuvinte din istoria omenirii aparținând stoicilor Marc Aureliu, Epictet și Seneca, dar și lui Musonius Rufus, Cato cel Tânăr sau Zenon. În plus, își propun odată cu această carte să-i readea stoicismului locul cuvenit ca instrument în căutarea stăpânirii de sine, a perseverenței și înțelepciunii: adică acele calități de care oamenii se pot folosi pentru a duce o viață mai bună.
În ceea ce îi privește pe cei doi autori ai cărții, ambii dețin atât talentul cât și experința necesare pentru a realiza un produs literar de calitate.
Ryan Holiday a fost numit la un moment dat „unul dintre cei mai mari gânditori ai generației sale” fiind autorul mai multor cărți de succes printre care: Inamicul este ego-ul, Crede-mă, te mint: Confesiunile unui manipulator media, Growth Hacker în Marketing: Un abecedar al viitorului relațiilor publice, marketingului și publicității sau Obstacolul este calea: Arta străveche de a transforma încercările în reușite.
În ceea ce îl privește pe Stephen Hanselman, el are o experineță de mai bine de 30 de ani în activitatea editorială activând atât ca librar, editor, cât și ca agent literar. Este absolvent al Harvard Divinity School, unde a primit un master și a studiat intens filosofia la Harvard.
Și cum o carte dedicată marilor stoici și filosofiei lor nu poate fi prezentată fără a defini mai întâi stoicismul, să începem cu începutul:
Ce este stoicismul?
„Stoicismul este o școală filosofică întemeiată în Atena de Zenon din Citium, la începutul secolului al III-lea î.Hr. Numele provine din cuvântul grecesc stoa, care înseamnă pridvor, fiindcă la început acolo își ținea lecțiile. Această filosofie spune că virtutea (îndeosebi, cele patru virtuți cardinale: stăpânirea de sine, curajul, dreptatea și înțelepciunea) înseamnă fericire, și că cele mai multe probleme ale noastre sunt cauzate de felul în care percepem lucrurile – și nu de lucrurile în sine. Stoicismul ne învață că nu putem controla și nu ne putem încrede în nimic exterior sferei „alegerii noastre raționale”, după cum o numea Epictet, adică abilitatea de a ne folosi rațiunea pentru a alege felul în care etichetăm evenimentele externe, cum reacționăm la ele și cum ne reorientăm.”
Cartea îți va răspunde la întrebări care ne preocupă pe toți în anumite momente din viață precum:
„Care este cel mai bun mod de a trăi?”;
„Cum îmi stăpânesc furia?”;
„Care sunt obligațiile mele față de semeni?”;
„Mi-e frică de moarte; de ce?”;
„Cum fac față situațiilor dificile cu care mă confrunt?”;
„Cum gestionez puterea sau succesul?”.
Specificatii Carte |
Limba: Romana |
Data publicării: 2020 |
Nr Pag: 464 |