Trasee cu bicicleta in imprejurimile Brasovului

0 opinii / Scrie o opinie

  • Pret: 35,00 lei

Adaugă in Wishlist

Această colecţie de hărţi realizată de editura Schubert & Franzke SRL este o încercare îndrăzneaţă de a reuni sub o singură copertă trasee de bicicletă dintr-un areal mare din jurul Brașovului, spaţiu montan prin definiţie, cu veche tradiţie în practicarea drumeţiilor, alpinismului și sporturilor de iarnă.

În jurul Brașovului se află o multitudine de grupe montane situate atât în Carpaţii Orientali cât și în Carpaţii Meridionali. În acest produs s-a convenit reunirea mai multor trasee din munţii situaţi mai aproape (Postăvaru, Piatra Mare, Ciucaș, Grohotiș, Baiului, Bucegi, Leaota, Perșani, Piatra Craiului, Culoarul Rucăr-Bran) sau mai departe de Brașov (Iezer-Păpușa, Făgăraș, Frunţi, Ghiţu). Astfel, titlul produsului a căpătat forma de mai sus, chiar dacă are în componenţă termenul destul de interpretabil de „împrejurime” și chiar dacă conţine câteva trasee din zone pe care unii le-ar cataloga prea departe de Brașov.

Din punct de vedere al protecţiei mediului, zona acoperită cuprinde un parc naţional (Piatra Craiului) și unul natural (Bucegi), dar și o multitudine de rezervaţii și situri Natura 2000. Atât diversitatea peisagistică cât și biodiversitatea sunt suficiente pentru a impresiona orice iubitor de natură și sport.

 

Harta de cicloturism a Trasee cu bicicleta în împrejurimile Braşovului poartă indicativul MB03, ceea ce-nseamnă că este al treilea număr din seria „Hărţi Cicloturistice”.

Harta s-a editat folosind cele mai actuale tehnici de cartografiere şi s-a tiparit pe hârtie rezistentă la umiditate. Este uşor de citit şi simplu de utilizat datorită stilurilor de reprezentare cartografice, specifice firmei Schubert & Franzke şi datorită structurării practice ale informaţiilor. Totul este la îndemână, exact acolo unde este necesar, fiind utilă pasionaţilor de cicloturism.

Toate traseele au fost parcurse pe teren cu GPS-ul. Acestea sunt descrise în detaliu în limbile română şi engleză, unele trasee având ataşate imagini reprezentative. Fiecare traseu are o casetă tehnică conţinând: ruta traseului verificat pe teren, profilul cu punctele de reper mai importante, date referitoare la dificultate, lungime, urcuş total, coborâre totală etc. Harta conţine şi un caroiaj UTM, un sistem de coordonate metric, fiind util în măsurarea rapidă a distanţelor pe hartă. Umbrirea şi curbele de nivel scot în evidenţă relieful, uşurând orientarea.

Să vă bucuraţi de această hartă, sus pe culmile însorite ale munţilor.

Specificatii Carte
Limba:  Romana
Produse asemanatoare