Cartea porneČ™te de la un document de excepČ›ie descoperit în arhivele fostului regim comunist (pÄstrate la Arhivele NaČ›ionale Istorice Centrale): agenda zilnicÄ de întâlniri a Elenei CeauČ™escu în 1989. Bazându-se pe aceasta, Lavinia Betea descrie nu numai activitatea celei considerate al doilea om din stat Č™i din partid, ci Č™i întreaga reČ›ea a puterii în ultimul an al comunismului românesc. Cu ajutorul lucrÄrilor de specialitate, al documentelor Cancelariei Comitetului Central Č™i al memoriilor unor foČ™ti înalČ›i demnitari, autoarea reconstituie practic, zi cu zi, un an întreg din viaČ›a Elenei CeauČ™escu. AsistÄm astfel la transformarea savantei de renume mondial în „sinistra soČ›ie” a „odiosului dictator”. În 1989, puterea din România apÄrea ca un balaur cu douÄ capete. Când îČ™i Č›inea discursurile, Nicolae CeauČ™escu întorcea privirile cÄtre soČ›ie ca Č™i cum ar fi cÄutat aprobarea pe faČ›a ei. Evita chiar luarea unei decizii fÄrÄ consultarea prealabila a consoartei, de teamÄ ca nu cumva sÄ-l critice dupÄ aceea. Prin Č™eful Cancelariei CC, TovarÄČ™a instituise un sistem special de control al documentelor adresate secretarului general al PCR, preČ™edintelui României ori comandantului suprem al forČ›elor armate. Tot ceea ce ajungea pe biroul lui trebuia sÄ treacÄ mai întâi pe la ea. Či-a ferit mereu bÄrbatul Č™i de influenČ›ele subalternilor direcČ›i ori mai îndepÄrtaČ›i. Či s-a îngrijit sÄ ajungÄ grabnic în biroul lui de fiecare datÄ când afla cÄ vreunul dintre colaboratorii apropiaČ›i intrase acolo. Elena CeauČ™escu a devenit astfel „marele filtru instituČ›ional al preČ™edintelui României”. Či, prin nemÄrginita posibilitate a rotirii, promovÄrii, eliberÄrii din funcČ›ii Č™i sancČ›ionÄrii membrilor nomenclaturii, TovarÄČ™a a devenit mai temutÄ decât TovarÄČ™ul.
| Specificatii Carte |
| Limba: Romana |
| Data publicării: 2018 |
| Nr Pag: 304 |