Viata mea, cu smerenie

Constantin Barbulescu (1907-2003) a fost fiul unuia dintre primii instalatori din Romania, devenit starostele breslei instalatorilor din Bucuresti. Antrepriza acestuia a realizat instalatiile de apa si canalizare ale Expozitiei Jubiliare din 1906 din Parcul Carol. Fiul a mostenit inclinatia catre inginerie a tatalui si, dupa anii de scoala de-a lungul carora i-a avut colegi si prieteni pe Mircea Eliade si pe fratii Acterian, a absolvit Institutul Politehnic din Bucuresti. Ulterior, la infiintarea Industriei Aeronautice Romanesti, a fost colaborator al profesorului Elie Carafoli, si mai apoi cercetator in diferite alte domenii industriale.
In Masoneria Romana a fost initiat in anul 1936, ajungand apoi pana la gradul maxim, 33, fiind Locotenent, Mare Comandor al Supremului Consiliu de Rit Scotian Antic si Acceptat si, in ultimii ani de viata, decanul de varsta al fratilor sai.
Victoria Dragu Dimitriu a publicat un interviu cu inginerul Constantin Barbulescu in volumul Povesti ale domnilor din Bucuresti aparut la Editura Vremea in anul 2005. In paralel, Constantin Barbulescu a lasat mostenire nepotilor sai alte cateva zeci de ore de inregistrari despre familii, branse, strazi si case bucurestene si, in general, despre viata romanilor din interbelic. Casetele au fost transcrise de una dintre fiicele sale, doamna Teodora Barbulescu, si astfel amintirile acestea pot aparea in volum, cu o introducere de Victoria Dragu Dimitriu.