Marian Ilea a rămas fidel proiectului său, fiecare carte a sa este despre oamenii şi istoria acestor două spaţii româneşti marginale şi totuşi reprezentative, cu o identitate lingvistică şi etnică de o extraordinară pregnanţă. Desiştea şi Medio Monte sunt un fel de Macondo sau o faulkneriană Yoknapatawpha maramureşeană. Ilea a ştiut de la bun început să dozeze abil realismul şi un soi de realism magic, să împletească poveştile, să lase personajele să-şi vorbească limba, să-şi asculte personajele cu înţelegere şi cu o tandră ironie, să (re)creeze atmosfera dulce-amăruie a târgului de provincie de odinioară. Cred că în literatura noastră el a ştiut să găsească acel spaţiu specific, acel pitoresc uman, social şi lingvistic care ne pot propulsa în literatura europeană fără să ne pierdem identitatea. Raluca Dună
0
