Cum să rămâi lucid într-o epocă a dezbinării

Vrem să ne întoarcem la situaţia de dinaintea pandemiei? A fost ea una „normală”? Cum să ne menţinem lucizi într-o lume haotică şi dezbinată, în care naţionalismul, homofobia, autoritarismul şi discriminarea devin ameninţări globale? Şi cum să rămînem calmi cînd sîntem lăsaţi pe dinafară, cînd sîntem tot mai singuri, cînd nu putem purta un dialog cu cei cu opinii diferite de ale noastre? De ce diversitatea devine un pericol, iar apatia, angoasa, dezamăgirea şi nesiguranţa ne-au invadat fiinţa? La urma urmei, cine sîntem şi cum ne definim identitatea? Avem doleanţe, nemulţumiri şi răbufniri de furie pe care vrem să ni le facem cunoscute, dar oare ne ascultă cineva?

Inventarul întrebărilor şi răspunsurilor pe care Elif Shafak le include în cartea sa este vast şi de o rară pertinenţă, conturînd imaginea unor societăţi aflate la un moment de răscruce. Omenirea are de trecut un prag istoric, cînd ceea ce este vechi ar trebui să moară spre a lăsa loc noului să se nască. În acest sens, volumul devine un manifest, o pledoarie pentru o lume mai bună – o lume a toleranţei şi a omeniei –, dar şi un exemplu remarcabil de implicare intelectuală activă oferit de una dintre cele mai importante şi mai apreciate prozatoare contemporane.

„Atunci cînd ne pierdem vocea, ceva moare în noi.” (Elif Shafak)