Anxietatea e o stare sufleteascÄ, pe care o cunoaĹźte, practic, oricine. Ea ne poate afecta atunci când aĹźteptÄm veĹźti despre cei apropiaĹŁi, Ă®n situaĹŁii de incertitudine, Ă®n timpul Ă®ncercÄrilor Ĺźi, mai ales, Ă®n perioade de schimbÄri radicale ce pot surveni Ă®n viaĹŁa noastrÄ. Spre deosebire de fricÄ, anxietatea nu este teama de ceva concret, ci aĹźteptarea a ceva Ă®nfricoĹźÄtor, nedefinit, stare de mâhnire Ĺźi neliniĹźte profundÄ, legate de presimĹŁirea unui pericol cu neputinĹŁÄ de ocolit, a unei nenorociri viitoare, Ă®nsÄ lipsite de claritate.
De ce anxietatea devine atât de manifestÄ tocmai Ă®n vremea noastrÄ, când capÄtÄ o largÄ rÄspândire concepĹŁia cÄ plinÄtatea vieĹŁii este legatÄ de un nivel Ă®nalt al consumului Ĺźi se declarÄ cÄ omul e ceea ce consumÄ â€“ inclusiv distracĹŁii, odihnÄ, cÄlÄtorii? Ceea ce se ignorÄ este cÄ pe lângÄ cauzele psihologice ea e determinatÄ Ĺźi de cauze duhovniceĹźti, legate de perturbarea dialogului lÄuntric al omului cu sine Ă®nsuĹźi, al cÄrei rezultat este pierderea adevÄratului sens al vieĹŁii, secÄtuirea, dominaĹŁia nÄzuinĹŁei spre bunurile materiale, spre succesul exterior Ĺźi, Ă®n consecinĹŁÄ, pierderea armoniei Ĺźi pÄcii sufleteĹźti.
ĂŽn aceastÄ carte se discutÄ nu numai despre componenta psihologicÄ a anxietÄĹŁii, ci Ĺźi despre dimensiunea ei duhovniceascÄ, despre faptul cÄ izbÄvirea de anxietate – sau, cel puĹŁin, diÂminuarea acesteia – este imposibilÄ fÄrÄ eforturile noastre personale de a ne rezolva conflictele interioare de profunzime, de a ne regÄsi Č™i recupera sentimentul religios Č™i statutul de fiinČ›e care vieČ›uiesc Ă®n Hristos.
