Nenumărate sunt Evangheliile inventariate de către istoricii originilor creştinismului; Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt cele mai cunoscute şi rămân în anumite biserici ca singurele „autorizate” să ne transmită ecourile şi interpretările evenimentelor şi învăţăturilor care ar fi avut loc în Galileea şi Iudeea acum mai bine de douăzeci de secole. Descoperirile mai recente – în 1945 – ale bibliotecii de la Nag-Hammadi din Egiptul de Sus ne permit astăzi să ne lărgim perspectivele şi să ne îmbogăţim cunoaşterea cu anumite aspecte ale creştinismului până acum „ocultate” sau profanate.
Dincolo de interesul teologic, filosofic, etic pe care-l vom avea de „imaginat” cugetând asupra acestui text aparţinând creştinismului originar, ar trebui să ne reamintim şi de interesul său istoric şi de informaţiile preţioase pe care ni le furnizează despre primele comunităţi creştine. Reflecțiile şi conflictele lor ne lasă să întrevedem, din nefericire, excluderea femininului şi, prin urmare, diferite moduri şi practici de cunoaştere care îi inspirau pe aceşti primi creştini.
Poţi să iubeşti într-o manieră „dumnezeiască” toate fiinţele şi chiar pe duşmanii tăi, după modelul propus de Yeshua; dar dragostea umană are preferinţe, adică afinităţi, rezonanţe, intimităţi, care nu sunt posibile cu toată lumea:
„Învăţătorul o iubea pe Maria mai mult decât pe toţi ceilalţi discipoli, uneori chiar o săruta pe gură. Discipolii L-au văzut iubind-o pe Maria astfel şi I-au zis: «De ce o iubeşti mai mult decât pe noi toţi?» Iar Învăţătorul le-a răspuns: «Cum se face că nu vă iubesc aşa de mult precum pe ea?»”