Noua lucrare a filosofului Ciprian VÄlcan nu se prezintÄ cititorului nici sub o formÄ ineditÄ, nici cu un conĹŁinut strict determinabil, ci cu un set nou de teme mai mult sau mai puĹŁin actuale din sfera culturalÄ, pe marginea cÄrora autorul ĹŁese un discurs foarte elegant, pÄstrându-Ĺźi amprenta originalÄ prin sarcasmul neaĹźteptat de proaspÄt Ĺźi de bine temperat, dar Ĺźi prin dezinvoltura cu care manipuleazÄ obiectele intelectului, obĹŁinând cu o reconfortantÄ uĹźurinĹŁÄ formule originale Ĺźi perspective noi acolo unde eruditul clasic simte imediat impulsul de a concedia orice tentativÄ de abordare, chiar dupÄ simpla anunĹŁare a subiectului. Autorul ocoleĹźte cu graĹŁie formele clasice – cum ar fi sinecdoca Ĺźi chiasmul –, permiţându-Ĺźi-le doar acolo unde simte nevoia unui contrapunct odihnitor. Nu Ă®ntâmplÄtor cititorul va fi tentat sÄ facÄ asocieri cu un discurs muzical, cÄci eseurile Ĺźi reflecĹŁiile din Elogiul bâlbâielii pÄstreazÄ Ă®n permanenĹŁÄ rezonanĹŁa proteicÄ a unor construcĹŁii muzicale Ĺźi ritmul ludic al secvenĹŁelor de lungimi moderate.
0
