Incepe cu ce nu-ţi place!
(Eat That Frog!) te învaţă cum să scapi de factorii inhibanţi sau restrictivi, de toate acele lucruri neplăcute pe care le amâni întruna sperând să scapi de ele.
Cărțile acestea sunt lecții de viață. Pentru noi toți.
Este unul dintre cei mai faimoși autori de studii de dezvoltare personală şi coaching.
Programul său de psihologie a succesului s-a vândut în peste 1 000 000 de exemplare şi a fost tradus în peste 20 de limbi.
Brian Tracy este unul dintre cei mai renumiţi autori de studii de dezvoltare personală şi coaching din America. Născut în Canada, într-o familie săracă, a renunţat la studiile liceale şi a început să muncească de foarte devreme. La 20 de ani părăseşte Canada şi începe să călătorească prin lume. Astfel ajunge să lucreze în Anglia, Franţa, Spania, Gibraltar, Turcia, Iran, India; îşi petrece doi ani din viaţă în Thailanda.
Îşi începe ascensiunea în lumea afacerilor ca agent comercial şi ajunge să fie numit director de vânzări într-o companie cu un capital de 265 de milioane de dolari. După vârsta de 30 de ani, se înscrie la University of Alberta, unde obţine o diplomă în comerţ; îşi ia apoi masteratul în administraţie şi management la Columbia Pacific University. De-a lungul activităţii sale profesionale a lucrat în 22 de companii, în domenii diferite. Din 1981 a început să-şi expună principiile de management personal şi organizaţional în conferinţe şi seminarii ţinute în întreaga lume, iar serviciile sale de consultanţă şi pregătire în afaceri sunt apreciate de peste 500 de corporaţii.
A publicat peste 40 de cărţi şi a apărut în aproximativ 300 de conferinţe video şi audio; an de an, audienţa sa numără peste 250 000 de persoane. Călătoreşte şi ţine prelegeri de mai bine de 100 de ori pe an şi derulează operaţiuni de afaceri în 17 ţări.
Brian Tracy se bucură de o căsătorie fericită şi are patru copii.
Specificatii Carte |
Limba: Romana |
Data publicării: 2015 |
Nr Pag: 120 |