Avem Ă®n aceste prime jurnale „non-intime“, cum le numeĹźte Denis de Rougemont, un autor care se cautÄ pe sine confruntându-se cu lumea de la sfârĹźitul deceniului trei al secolului trecut. O lume tihnitÄ Ă®ncÄ, lipsitÄ de convulsii Ĺźi de derapaje, care nu face parcÄ decât sÄ-l trimitÄ Ă®napoi, spre explorarea propriei interioritÄĹŁi, pentru a afla acel glas unic ce-i aparĹŁine numai lui. Jurnalul de faĹŁÄ este de aceea un discurs de o autenticitate rar Ă®ntâlnitÄ, care respinge deopotrivÄ atitudinea cÄldicicÄ Ĺźi excesul Ă®n expresie, discurs echilibrat ce-l va caracteriza Ă®ntotdeauna pe Ă®ntemeietorul filozofiei personaliste.
„Nu mÄ intereseazÄ nici arta de a spune Ă®n sine, care este o zicere despre nimic Ĺźi cÄreia mai multe Ĺźcoli de retoricÄ Ă®i Ă®nnoiesc prin secole exigenĹŁa austerÄ sau barocÄ; nici acel mod de a spune fÄrÄ artÄ de care oricine s-a crezut capabil, dintotdeauna, pe motiv cÄ a trÄit. DacÄ ar trebui cu orice preĹŁ sÄ aleg, probabil aĹź opta – Ă®mpins de o nevoie inconĹźtientÄ de a supracompensa – pentru povestire. Pentru Istorie, aĹźadar.“ (Denis de ROUGEMONT)
„Gândirea lui Denis de Rougemont este globalÄ, se regÄseĹźte la toate nivelurile, este totalÄ fÄrÄ a fi totalitarÄ; nu e dogmaticÄ, Ă®nsÄ oferÄ cheile, metodele indispensabile pentru indispensabila gândire personalÄ, fiind capabilÄ sÄ rÄspundÄ problemelor de azi. Filozofia lui Denis de Rougemont ar fi, cu siguranĹŁÄ, Ă®n mÄsurÄ sÄ le dea occidentalilor forĹŁa intelectualÄ prin care sÄ reziste la Ĺźantajul dogmelor totalitare. DacÄ tinerii noĹźtri gânditori, aflaĹŁi Ă®ntr-un impas cogitativ, au nevoie de o direcĹŁie Ĺźi de un model de gândire teoreticÄ Ĺźi practicÄ, le pot gÄsi, spre marele lor folos, la acest autor.“ (Eugène IONESCO)