Poeme rostite la Radio 1967-1973
Prezentare (Ce decapitat, ce crin inocent…) de Bogdan Alexandru Stănescu
Pentru majoritatea ascultătorilor, vocea lui Emil Botta nu aduce în minte decât obsesiv-compulsiva cerere a profesorului alcoolic de la barul fantomatic din Reconstituirea lui Pintilie: „Oriental, cremă de mandarine, Oriental...“ E un epifenomen care însoţeşte uitarea şi care nu face altceva decât să „valorifice“ imaginea actuală a lui Botta: un fost mare actor.
Foarte puţini ştiu că numele lui Emil Botta poate figura fără nici o ruşine sau compromis din partea clasificatorului printre, aşa cum s-a mai spus, cei trei mari B ai poeziei române (adică alături de Blaga şi Bacovia), că proza sa inclasificabilă nu este deloc inferioară atât de mult lăudatului şi relativ recent redescoperitului Blecher sau că articolele sale de critică cinematografică reprezintă operă de pionierat în domeniu.
Versurile pe care le ascultaţi acum fac parte, în zdrobitoarea lor majoritate, din ciclul Vineri, integrat de autor în volumul de Versuri din 1971. Provin din perioada târzie de creaţie a poetului, când accesele sale expresioniste din primele două volume dispăruseră într-un manierism melancolic, chiar cantabil. Nimic mai paradoxal, dat fiind că poezia lui Botta nu poate fi „cântată“, repetiţiile, ticurile sale vin ca tot atâtea oprelişti: ea se cere scandată, întreruptă, reaşezată pe paliere noi.
Vocea impresionantă a lui Botta, bântuie, domină şi induce poeziei o tensiune cum numai cunoaşterea intimă a misterului o poate face.
(Fragmente din prezentarea Ce decapitat, ce crin inocent…, semnată de Bogdan Alexandru Stănescu)
EMIL BOTTA
Noapte din Andersen
0
