Walden sau Viata in padure - Audiobook

Henry David Thoreau: „M-am dus în pădure pentru că am vrut să trăiesc deliberat, să dau piept numai cu faptele esențiale ale vieții și să văd dacă nu puteam învăța ce avea ea să-mi spună, ca să nu descopăr, când voi ajunge să mor, că nu am trăit. Nu voiam să trăiesc ceea ce nu era viață, căci viața e mult prea scumpă; nici nu voiam să practic resemnarea, dacă nu era nevoie.”

Henry David Thoreau descrie experiențele sale timp de doi ani, două luni și două zile în cabana pe care și-a construit-o în apropierea lacului Walden din Massachusetts, în pădurile deținute de prietenul și mentorul său, Ralph Waldo Emerson.

Autorul a urmărit două obiective prin șederea sa în acea cabană: scrierea primei sale cărți (A Week on the Concord and Merrimack Rivers) și efectuarea unui experiment economic pentru a vedea dacă ar fi posibil să trăiască lucrând o zi pe săptămână și dedicând celorlalte șase zile preocupări „transcedentale”. Inițial, Thoreau a început să scrie Walden în 1846 ca un răspuns la întrebările celorlalți cu privire la ceea ce făcea în pădure. După întoarcerea sa în oraș, a publicat „A Week on the Concord and Merrimack Rivers” în 1849 și „Walden” în 1854.

Popularitatea lui Henry David Thoreau a crescut de-a lungul timpului. Spre exemplu, în 1948 au fost publicate șase ediții ale cărții „Walden”, unsprezece în 1958 și 23 în 1968, alături de multe alte ediții ale celorlalte cărți ale sale.

»Părerea omului despre sine este cea care indică destinul său. Majoritatea oamenilor duc vieți de tăcută disperare. Ceea ce se numește resemnare e disperare confirmată.«

Din cauza ignoranței și a greșelii, cei mai mulți oameni sunt atât de ocupați cu presupusele griji și munci inutil de grele ale vieții, încât roadele sale cele mai bune nu pot fi culese de ei.

A fi filosof nu înseamnă doar a avea idei subtile. Nu înseamnă nici măcar a fonda o școală. Înseamnă a iubi înțelepciunea în așa mod încât viața să fie trăită în simplitate, independență, mărinimie și încredere. Înseamnă rezolvarea câtorva din problemele vieții, nu doar teoretic, ci și practic. Succesul marilor învățați și gânditori este de obicei un succes de curtean, nu de rege. Filosoful este înaintea timpului său chiar și în forma exterioară a vieții lui.

„Aveam în casă trei scaune: unul pentru singurătate, al doilea pentru prietenie, al treilea pentru companie. Când veneau oaspeți neașteptați și în număr mai mare, aveau cu toții parte numai de al treilea scaun, dar în general făceam economie de spațiu și stăteau în picioare. E surprinzător cât de mulți bărbați și femei încăpeau într-o căsuță…un neajuns de care m-am izbit într-o casă atât de mică a fost dificultatea de a mă retrage la o distanță suficientă de câte un musafir, când începeam să rostim gânduri mari, cu cuvinte mari.” (H.D. Thoreau)

După ce prășea sau citea și scria dimineața, Thoreau obișnuia să facă baie în lacul Walden, traversând înot, pentru relaxare, unul din golfuri. O dată la fiecare două-trei zile se ducea în sat pentru a mai auzi „bârfa care continuă acolo fără încetare”. Așa cum se plimba prin pădure să vadă păsările și veverițele, se plimba și prin sat ca să vadă oamenii și copiii. În loc de vânt printre pini auzea căruțe huruind. După ce se sătura de compania și bârfa umană și își epuiza toți prietenii din sat, hoinărea spre vest și mai departe de unde locuia, în și mai nepătrunse părți ale orașului, spre „proaspete păduri și alte pajiști”, sau cam pe la apus își lua cina din afine și coacăze pe dealul Fair Heaven, strângându-și rezerve pentru mai multe zile. În serile calde, stătea adesea în barcă și cânta din fluier. „Dintr-o barcă poţi vedea, pe vreme liniştită, lângă malul nisipos dinspre răsărit, unde apa este adâncă de vreo doi-trei metri, ca şi în alte părţi ale lacului, nişte grămezi rotunde de aproape doi metri diametru pe jumătate de metru înălţime, formate din pietre mai mici decât un ou de gaină, înconjurate numai de nisip. La început te întrebi dacă ar fi putut fi făcute pe gheață de indieni, în vreun scop oarecare, şi s-au scufundat când gheaţa s-a topit; dar sunt prea regulate şi unele dintre ele prea proaspete pentru ca aşa ceva să poată fi adevărat. Ele se aseamănă cu cele descoperite în râuri, dar cum pe aici nu sunt nici mrene şi nici cicari, nu ştiu de ce peşti sunt făcute. Poate că sunt cuiburile cleanului. Acestea adaugă un plăcut mister fundului lacului.”

Fiecare om este înălțătorul unui templu, numit trupul său. Toți oamenii sunt sculptori și pictori, iar materialul este format din sângele, carnea și oasele lor. Orice noblețe începe să rafineze trăsăturile omului, iar orice josnicie sau senzualitate – să le îndobitocească.