Opere complete. vol. 11, Psihologia religiei vestice si estice

Poziţia lui Jung în problema religiei, una dintre cele mai interesante şi mai nuanţate adoptate vreodată de un psiholog, a trezit numeroase discuţii şi controverse. Teologii l-au acuzat de «psihologism», iar psihologii şi psihanaliştii de «misticism».
Asemeni lui Freud, Jung consideră religia ca pe rezultatul proiecţiei în cer a psihismului inconştient. Spre deosebire de Freud, care deriva religia din inconştientul personal (complexul patern) şi o considera un fenomen trecător, o «iluzie», pe care ştiinţa o va risipi, Jung atribuie religiei perenitatea pe care o au arhetipurile inconştientului colectiv din care derivă, adică eternitate. Funcţia religiei este nu numai perenă, ci şi vitală, în măsura în care asigură, într-o formă simbolică, legătura dintre inconştientul colectiv şi conştiinţă.
Dacă astfel de afirmaţii pot fi catalogate drept «mistice», va decide cititorul prin lectură proprie. După cum, aceeaşi lectură va decide dacă opţiunea lui Jung de a-şi limita cercetarea doar la faptele accesibile psihologiei (simboluri şi credinţe religioase) poate fi calificată drept reducţionism psihologic.

«Zeii sunt personificări ale conţinuturilor inconştiente, căci ei provin spontan din activitatea psihică inconştientă… Mă lovesc adesea de concepţia eronată că abordarea sau explicarea psihologică a lui Dumnezeu reduce totul la psihologie. De fapt, nu este vorba despre Dumnezeu, ci despre reprezentări ale lui Dumnezeu, aşa cum am subliniat întotdeauna. Astfel de reprezentări şi imagini sunt create de oameni şi aparţin, deci, psihologiei.»
C.G. Jung