Transfigurarea locului comun

Revoluțiile din lumea artei pun definițiile lucrării de artă, oricît de bine intenționate ar fi ele, în imposibilitatea de a acoperi cazurile acestor îndrăznețe noi lucrări de artă. Pentru a putea rezista, orice definiție trebuie să se pună la adăpost față de astfel de revoluții și mi-ar plăcea să cred că, începînd cu Brillo Box, posibilitățile sînt efectiv închise, istoria artei ajungînd, într-un fel, la sfîrșit. Nu s-a oprit, ci s-a încheiat, în sensul că a devenit conștientă de sine însăși – cu alte cuvinte, ea a devenit într-un fel propria sa filosofie: o stare de lucruri prezisă de filosofia istoriei a lui Hegel. Prin aceasta înțeleg, în mod semnificativ, că filosofia artei nu a putut fi privită ca o posibilitate serioasă decît în momentul în care dezvoltarea internă a lumii artei a devenit suficient de concretă. Dintr-odată, în arta avansată a anilor ’60 și ’70, arta și filosofia erau pregătite una pentru cealaltă. Dintr-odată, într-adevăr, aveau nevoie una de cealaltă pentru a se putea distinge între ele.

Arthur C. Danto