Trauma nașterii

RenaČ™tem într-o psihoterapie? După o examinare minuČ›ioasă a conČ›inuturilor psihice inconČ™tiente, Otto Rank a descoperit, atât în analiza persoanelor anormale, cât Č™i a celor normale, nucleul inconČ™tientului reprezentat de trauma naČ™terii, ultimul substrat biologic perceptibil al vieČ›ii psihice. În cartea de fată el dezvoltă ideea că relaČ›ia primară a copilului cu mama reprezintă prototipul relaČ›iei terapeutice, analiza dovedindu-se a fi o rezolvare retroactivă a traumei naČ™terii care nu a fost depășită la timpul ei. Autorul extinde experienČ›a din domeniul clinic Č™i o aplică în domeniul culturii prezentând într‑un tablou sintetic modul în care sunt legate cele mai elevate conČ›inuturi manifeste ale producČ›iilor spirituale ale umanității de cel mai adânc substrat biologic al inconČ™tientului.

Otto Rank a fost psihanalist, a lucrat timp de aproape douăzeci de ani cu Sigmund Freud, pentru ca mai apoi să devină un binecunoscut oponent al acestuia Č™i a fost una dintre cele mai influente figuri din psihoterapia modernă. A avut o contribuČ›ie importantă la dezvoltarea psihanalizei, psihoterapiei Č™i asistenČ›ei sociale. A Č›inut prelegeri la universități precum Harvard, Yale, Stanford Č™i Sorbona.
 

Teama de animale mici, însoČ›ită de obicei de sentimente de groază, are acelaČ™i fundament. Din analiza acestor fobii sau a coČ™marurilor — care pot fi întâlnite Č™i în cazul bărbaČ›ilor, chiar dacă într‑o măsură mai mică decât al femeilor —, reiese cu claritate faptul că sentimentul de stranietate în prezenČ›a unor târâtoare mici precum Č™oarecii, Č™erpii, broaČ™tele, gândacii etc. este direct legat de abilitatea acestora de a dispărea fără urmă în cele mai mici găuri din pământ. Ele simbolizează deci împlinirea dorinČ›ei de întoarcere în ascunzătoarea maternă. Sentimentul de groază asociat lor se naČ™te din faptul că ele materializează propria tendință, de al cărui obiect ne îngrozim - Otto Rank

Atât în mit, cât Č™i în nevroză Č™i în alte creaČ›ii ale inconČ™tientului, aceste performanČ›e cunoscute sub numele de fapte de vitejie au ca scop reîntoarcerea la situaČ›ia intrauterină, în timp ce tatăl este combătut în calitate de obstacol principal. AČ™a cum în nevrotic am recunoscut persoana care nu poate depăși fără lezări afectul originar de anxietate, datorat traumei naČ™terii, tot astfel, eroul reprezintă tipul lipsit de frică, cel care încearcă să‑și depășească trauma aparent deosebit de severă a naČ™terii printr‑o repetiČ›ie a ei în aceste fapte, care au rolul să o compenseze - Otto Rank