Jean d’Ormesson este una dintre marile figuri ale literaturii franceze contemporane. Romancier, eseist Ĺźi filozof, este adesea evocat ca eternul „fericit“, graĹŁie seninÄtÄĹŁii sale Ă®ndeÂlung hrÄnite cultural. NÄscut la 16 iunie 1925 la Paris, Ă®ntr-o familie aristoÂcraticÄ, Ă®n care vederile de dreapta Ĺźi de stânga se calibrau reciproc prin filtrul catolicismului, contele Jean Bruno Wladimir François de Paule Le Fèvre d’Ormesson a studiat filozofia la École normale supĂ©rieure. ĂŽntre 1974 Ĺźi 1977 a condus prestigiosul cotidian Le Figaro. ĂŽn 1973 a devenit membru al Academiei Franceze, preluând fotoliul lui Jules Romains, dupÄ ce obĹŁinuse, Ă®n 1971, marele premiu pentru roman al Academiei Franceze, pentru La Gloire de l’Empire.
P O A T E C Ä‚ , P R I V I T Ä‚ D E S U S ,
D R A G O S T E A N U E M A I M U L T D E C Ă‚ T
O I M P O S T U R Ä‚ N Ä‚ S C U T Ä‚ D I N P L I C T I S U L
Č I S P E R A N Čš E L E N O A S T R E .
Când indiferenČ›a pregÄteČ™te admirabil pasiunea Č™i speranČ›ele derizorii se dizolvÄ Ă®n iubirea pentru ce ai pierdut: BĂ©atrice Č™i Philippe Ă®n mâinile marelui d’O, un roman fluid, nobil Č™i agreabil.
Nu foloseČ™te la nimic sÄ-Č›i afli dinainte viitorul, pentru cÄ dintr-odatÄ el devine prezent Č™i își pierde culorile Č™i conturul pe care i le dau aČ™teptarea, teama, speranČ›a Č™i timpul trecut. Či-apoi, chiar dac-am Č™ti ce-o sÄ fie, tot vom continua sÄ ne mirÄm, ba poate chiar mai mult. Puterea inimii, a timpului care trece Č™i a Ă®ntâlnirii, e infinitÄ.
ĂŽn dragoste, sÄ acČ›ionezi Ă®nseamnÄ sÄ vorbeČ™ti. De asta nu mÄ Ă®ndoiesc. Cred cÄ Giraudoux a zis cÄ un mut n-ar avea cum sÄ cucereascÄ o femeie. Ce complicat Č™i fascinant drum au de strÄbÄtut prin limbaj fiinČ›ele care se cautÄ Ă®n iubire. PurÄ e doar pornirea care Ă®mpinge trupurile unul spre altul, le mânÄ vertiginos din vreun colČ› de oraČ™ sau de lume, fÄcând sÄ disparÄ glumele, aČ™teptÄrile, prudenČ›ele, toatÄ dialectica asta secundÄ a cererii Č™i a ofertei, pânÄ ce nu mai rÄmâne nimic Ă®ntre cele douÄ chipuri, Ă®ntre braČ›ele Ă®ntinse, Ă®ntre epiderme, nimic mai mult decât dorinČ›a. Zidul se prÄbuČ™eČ™te. O s-o Ă®mbrÄČ›iČ™ez chiar acum.
Ce puternic te simČ›i când eČ™ti tu Ă®nsuČ›i! Či cât de slab, Ă®ndatÄ ce vrei sÄ pari ceea ce nu eČ™ti! Spuneam fleacuri, orice-mi trecea prin minte Č™i, cu fiecare vorbÄ, mai avansam un pic Ă®n inima lui BĂ©atrice. De regulÄ, un Ă®ndrÄgostit se luptÄ sÄ-Č™i cucereascÄ perechea. Ori face pe indiferentul Č™i virtuosul, ori, dimpotrivÄ, se dÄ mare golan. Mai devreme sau mai târziu, de sub orice mascÄ Č›Ă˘Č™neČ™te Ă®nsÄ dispeÂrarea bietului june sentimental.
Serile, bântuiam prin oraČ™. Eram Ă®ncÄ foarte tineri. Iar eu, de felul meu, mÄ strÄduiam sÄ-mi risipesc viaČ›a. RÄtÄceam din bar Ă®n bar, ne cheltuiam banii la jocuri mecanice Č™i stÄteam cu orele nemiČ™caČ›i sÄ ascultÄm Les Amants d’un jour sau Envoie la musique. Erau ca niČ™te semne secrete de recunoaČ™tere, derizorii Ĺźi tocite, pe care simČ›eam nevoia sÄ ni le trimitem unii altora Ă®n virtutea unei delicioase Č™i echivoce complicitÄČ›i.
