Disonanta cognitiva

Ce procese mentale au loc atunci când o persoană știe că face ceva nesănătos? Ce se intâmplă cu o persoană onestă care spune o „minciună nevinovată"? Daca trebuie să alegem între două variante la fel de atrăgătoare, cum se schimbă modul în care judecăm valoarea opțiunilor după ce alegerea a fost făcută? În 1954 Leon Festinger a formulat teoria disonanței cognitive pentru a descrie fenomenul psihic care apare în astfel de situații.În anii care au urmat, disonanța cognitivă a devenit un pilon central al psihologiei. Volumul de față cuprinde atat prima formulare a teoriei disonanței cognitive și comentariile lui Festinger la 30 de ani de la lansarea acestei teorii, cât și o serie de idei și studii ingenioase ale unui colectiv de cercetători din Canada, Franța, Japonia și Statele Unite, a căror intenție comună a fost înțelegerea mai profundă a fenomenului de disonanță cognitivă și a legaturilor sale cu procesele motivaționale. Eddie Harmon-Jones este profesor de psihologie la University of New South Wales. Cercetările sale se centrează pe studiul emoției și motivației, implicarea lor în procesele sociale și cognitive și substratul lor fiziologic. A scris peste 200 de articole pe această temă. În timpul scurs de la prezentarea sa de către Festinger, acum mai bine de șaizeci de ani, teoria disonanței cognitive a continuat să genereze cercetări, revizuiri și controverse. Unul dintre motivele pentru care teoria a fost atât de productivă este că ea a fost enunțată în termeni generali și abstracți. Ca urmare, poate fi aplicată unei palete largi de teme din psihologie care implică interacțiunea dintre cogniție, motivație și emoție. O persoană poate avea cogniții despre comportamente, percepții, atitudini, convingeri și sentimente. Cognițiile pot fi despre sine, despre o altă persoană, despre un grup sau elemente din mediu. Teoria este relevantă pentru multe subiecte diferite, nu doar pentru unul. Eddie Harmon‑Jones și Judson Mills Grupul credea într‑o profeție despre un potop care va inunda continentul. Se presupunea că profeția a fost transmisă din spațiu unei femei din grup. Membrii credeau că și ei au fost aleși printre supraviețuitori și că vor fi evacuați de o farfurie zburătoare. Când potopul nu a mai avut loc, membrii care erau singuri în acel moment nu și‑au menținut credința. Cei care așteptau evenimentul împreună cu alții din grup și‑au păstrat credința. Femeia (care „primea mesaje din spațiul extraterestru") a relatat că a primit un mesaj care le spunea că potopul a fost împiedicat de Dumnezeu datorită existenței grupul ca o forță a binelui. Înainte de infirmarea credinței despre potop, grupul se angajase în câteva activități de prozelitism. După infirmare însă, membrii grupului s‑au angajat într‑un prozelitism acerb. Eddie Harmon‑Jones și Judson Mills Cuprins Colaboratori Cuvânt‑înainte la prima ediție în limba engleză Cuvânt‑înainte la a doua ediție în limba engleză Prefață 1. O introducere în teoria disonanței cognitive și o sinteză a perspectivelor actuale asupra teoriei — Eddie Harmon‑Jones și Judson Mills I. PERSPECTIVE CARE FOLOSESC VERSIUNEA ORIGINALĂ A TEORIEI 2. Îmbunătățind versiunea din 1957 a teoriei disonanței — Judson Mills 3. Un punct de vedere radical asupra teoriei disonanței — Jean‑Leon Beauvois și Robert‑Vincent Joule 4. Înțelegerea motivației care stă la baza efectelor de disonanță: Modelul centrat pe acțiune — Eddie Harmon‑Jones și Cindy Harmon‑Jones 5. Ce este congruența cognitivă și de ce contează aceasta? — Bertram Gawronski și Skylar M. Brannon 6. Disonanța în prezent: Modul în care discrepanțele accesibile influențează distresul și diferitele apărări — Ian McGregor, Ian R. Newby‑Clark și Mark P. Zanna II. ROLUL SINELUI ÎN DISONANȚĂ 7. Disonanța, ipocrizia și concepția de sine — Elliot Aronson 8. Teoria confirmării sinelui. Actualizare și evaluare — Joshua Aronson, Geoffrey Cohen și Paul R. Nail 9. În căutarea motivației pentru reducerea disonanței: Tendința de a diminua consecințele nedorite — Joel Cooper III. MODELE MATEMATICE, ACTIVĂRI NEURONALE ȘI RĂSPUNSURI AFECTIVE 10. Modelarea disonanței cognitive ca rețea paralelă de constrângere‑satisfacere, cu învățare — Stephen J. Read și Brian M. Monroe 11. Baza neuronală a disonanței cognitive — Keise Izuma și Kou Murayama 12. Studiile proceselor de disonanță, dincolo de schimbarea atitudinii: O reconsiderare a rolului disconfortului — Patricia G. Devine, John M. Tauer, Kenneth E. Barron, Andrew J. Elliot, Kristen M. Vance și Eddie Harmon‑Jones Anexă A: Comunicarea socială și cogniția: Un proiect preliminar extrem de tentant — Leon Festinger (1954) Anexă B: Reflecții pe tema disonanței cognitive: 30 de ani mai târziu — Leon Festinger (1987) Anexă C: Notă istorică privind testele lui Leon Festinger asupra teoriei disonanței — Judson Mills