Doua singuratati. Despre roman in America Latina

O conversaČ›ie uitată, de la începutul carierei celor mai mari nume ale romanului latinoamerican, care au marcat literatura ultimului secol Č™i începutul secolului XXI, Două singurătăți aduce față în față Č™i contrapune doi scriitori de geniu, două viziuni artistice, două modalități de a spune Č™i imagina poveČ™ti. Îmbogățit cu mărturii ale literaČ›ilor prezenČ›i, cu interviuri Č™i cu fotografii, volumul îi atrage pe cititori în laboratorul unde realitatea Č™i biografia se transformă în ficČ›iune Č™i mit. În 1967, când are loc întâlnirea dintre Mario Vargas Llosa Č™i Gabriel García Márquez, scriitorul columbian oferise lumii Un veac de singurătate. În doar câteva luni, romanul căpătase un statut legendar, la fel ca misteriosul Č™i fabulosul sat Macondo, Č™i adusese în lumina reflectoarelor literatura latinoamericană. La acel moment, Mario Vargas Llosa publicase deja OraČ™ul Č™i câinii, Č™i primise Premiul Rómulo Gallegos pentru Casa Verde. Termenul de „realism magic“ încă nu fusese inventat, dar stilul pe care avea să îl descrie sintagma, da. Iar ambii scriitori Č™tiau că fac parte dintr-un spectaculos boom literar. În timp, operele lor aveau să fie răsplătită cu două Premii Nobel. Primul, în 1982, acordat de Academia Suedeză lui Gabriel García Márquez, pentru „roman Č™i proză scurtă, în care fantasticul Č™i realul sunt combinate într-o bogată lume imaginară, reflectând viaČ›a Č™i conflictele unui continent“. Al doilea, acordat lui Mario Vargas Llosa, în 2010, pentru „cartografierea structurilor puterii Č™i imaginile sale tranČ™ante ale rezistenČ›ei, revoltei Č™i înfrângerii individului“. „Au mai avut loc, de atunci, nenumărate discuČ›ii literare [...], dar această conversaČ›ie, purtată acum mai bine de o jumătate de secol, oferă chei de înČ›elegere fundamentale.“ — Sergio Ramírez, El País