Pe când avea numai douÄzeci Č™i Č™ase de ani, Principesa Elisabeta de Wied a avut curajul sÄ plece din Germania natalÄ Ă®ntr-o Č›arÄ Ă®ndepÄrtatÄ Č™i aproape necunoscutÄ, fÄrÄ sÄ Č™tie la acea vreme cÄ avea sÄ-i devinÄ cea dintâi reginÄ. Dar cu mult Ă®nainte sÄ plece pe acest drum Ă®mpreunÄ cu soČ›ul ei, Carol I, Elisabeta a pÄČ™it Ă®n viaČ›Ä ca o simplÄ fetiČ›Ä. E drept, fÄcea parte dintr-o familie princiarÄ â€“ dar asta nu o Ă®mpiedica sÄ alerge fÄrÄ astâmpÄr cât era ziua de lungÄ. Iar când seara se lÄsa peste castel, adora sÄ se dedice filosofiei Č™i picturii alÄturi de tatÄl ei, Hermann de Wied.
ViaČ›a nu i-a fost deloc uČ™oarÄ. Či-a pierdut singurul copil pe vremea când micuČ›a principesÄ MÄriuca nu avea decât patru ani. Apoi, Ă®n timpul rÄzboiului ruso-turc din 1877, care avea sÄ le aducÄ românilor independenČ›a faČ›Ä de otomani, Elisabeta a luat asupra ei organizarea spitalelor de campanie Č™i a recepČ›iilor oficiale din CapitalÄ. Ba uneori chiar le-a purtat de grijÄ rÄniČ›ilor, lÄsând deoparte straiele Č™i podoabele unei suverane, Ă®mbrÄcându-se Ă®n demnitatea unei regine gata sÄ facÄ orice pentru poporul ei. DupÄ câștigarea rÄzboiului Č™i Ă®ncoronare, Regina Elisabeta Č™i-a ascultat glasul lÄuntric Č™i s-a dedicat scrisului, lucru excentric pentru o suveranÄ a acelor timpuri. CutezÄtoare Č™i generoasÄ, ea a devenit o protectoare a artelor, cunoscându-i, printre alČ›ii, pe Vasile Alecsandri, pe George Enescu Č™i pe Mihai Eminescu, cu care unele guri spun cÄ regina-poetÄ ar fi avut parte de o Ă®ntâmplare nu tocmai mÄgulitoare...
Regina Elisabeta, sau Carmen Sylva – dupÄ pseudonimul literar –, a fost o femeie fascinantÄ, atipicÄ pentru vremea ei, modernÄ Ă®n gândire, puternicÄ Č™i ambiČ›ioasÄ, de o forČ›Ä Č™i de o sensibilitate care i-au uimit pe contemporani Č™i care ne pot inspira pânÄ Ă®n ziua de astÄzi.
