Femeia-urs

... puĹŁin mai târziu, mă aflam în dreptul trecerii de pietoni de pe strada noastră, cu maĹźinile grăbindu-se pe stradă, Ĺźi ĹŁineam de mânerul căruciorului dublu de plastic negru Ĺźi nailon, mare cât un vapor.

Ningea, dar nu era încă frig de-a binelea, nu erau multe grade sub zero în acea zi, însă îngheĹŁam ca Ĺźi cum frigul venea din interiorul meu, ca Ĺźi cum însăşi carnea de pe mine era bocnă.

Observasem de curând că nu mai am nicio apărare împotriva frigului Ĺźi nici împotriva întunericului care se lăsa peste emisfera nordică la începutul fiecărei toamne, dura întreaga iarnă Ĺźi continua până la venirea primăverii.

Fiul meu avea puĹŁin peste un an, iar sora lui, care se afla lângă el în cărucior, câteva luni. Fiica mea cea mai mare abia începuse Ĺźcoala. Eu aveam 35 de ani. Intr-un fel, era aproape nemaivăzut să am trei copii.

Eram adesea întrebată cum se simte Ĺźi cum fusese posibil să fac doi atât de aproape unul de celălalt, iar eu răspundeam de obicei că fusese uĹźor. Cred că răspundeam în felul ăsta fiindcă chiar aĹźa mi se păruse; se prea poate ca dragostea pe care purtam pentru copiii ăştia să-mi ascundă realitatea aĹźa cum era ea.

Dar Ĺźtiu si că nutream o dorinţă intimă ca totul să fi fost într-adevăr foarte uĹźor. O închipuire cum că trebuia să fie uĹźor, gândul că nu aveam dreptul să umbresc ceea ce ar fi trebuit să fie luminos: aducerea pe lume a unei vieĹŁi noi, a unei alte fiinĹŁe umane...