Jurnal. Volumul al III-lea: 1893-1897

„Carol I al României a fost un rege fără educație regală. Deși se trăgea dintr-o familie princiară, nu a fost pregătit de copil să devină rege, iar biografia sa anterioară venirii în România nu anticipa în niciun fel faptul că avea să devină monarhul acestei țări. A urcat pe tronul românesc mai degrabă prin hazardul unor întîmplări neprevăzute decît prin premeditare. În această privință, destinul său se aseamănă izbitor cu basmele orientale, acelea în care personaje modeste ajung prin forța întîmplării să conducă cetăți sau popoare. Dar domnia lui Carol I, lungă de 48 de ani, nu a fost un basm, ci o realitate. Ea face parte din istoria românilor, și nu oricum, ci ca o epocă memorabilă prin împliniri. Regele fără educație regală a domnit exemplar. Succesele epocii sale au fost numeroase, de la construirea rețelei de căi ferate pînă la încurajarea culturii și educației, de la asigurarea stabilității politice interne pînă la dobîndirea independenței de stat și înscrierea României într-un sistem de alianțe care, decenii la rînd, i-a adus prestigiu și securitate. La toate acestea, Carol I a contribuit consistent. Vor fi fost și lucruri pe care un ochi foarte exigent le-ar putea trece în lista neîmplinirilor. Nu știm însă cum ar fi arătat România fără acest monument de echilibru, conștiinciozitate și devotament care a fost regele Carol I. Putem doar bănui că, fără el, ar fi avut o soartă mai rea.” (Vasile Docea)