Suflete moarte - ed. Corint

Descris de autorul însuČ™i drept „poem epic în proză”, Suflete moarte (1842) este un roman unic în literatura clasică Č™i un punct de reper în scrierea de expresie rusă. Romanul reflectă viaČ›a în Rusia feudală, stilistic îmbinând realismul obiectiv cu elementele de absurd, dar Č™i comicul, frizând grotescul, cu nuanČ›ele tragice. Pavel Ivanovici Cicikov, „consilier de colegiu, boier”, aČ™a cum se prezintă întotdeauna, are ideea genială de a se îmbogăți rapid printr-o înČ™elătorie: va cumpăra „suflete moarte” de iobagi – al căror deces nu a fost încă declarat, figurând deci în continuare ca persoane vii –, pentru care proprietarii încă sunt nevoiČ›i să plătească taxe către stat, Č™i le va revinde apoi. DeČ™i nu s-a dat niciodată înapoi de la câČ™tiguri necinstite, Cicikov este convins că de această dată are să folosească banii ca să îČ™i cumpere pământ Č™i să devină Č™i el moČ™ier respectabil. Unii dintre cei întâlniČ›i în călătoriile sale sunt cuceriČ›i de manierele impecabile Č™i de carisma boierului nou-venit, alČ›ii acceptă tranzacČ›iile propuse conČ™tienČ›i fiind de infracČ›iunea comisă. Cu toČ›ii însă conturează un tablou picaresc Č™i totodată tragic, aČ™a cum nu mai există în literatură. Pentru publicul român, Suflete moarte apare acum în imprintul „Clasici ai literaturii” beneficiind de o nouă traducere, semnată de Anca Irina Ionescu, Č™i de o prefață scrisă de Antoaneta Olteanu. „Gogol era o ființă stranie, însă geniul este întotdeauna straniu.” Vladimir Nabokov „[Gogol este] la fel de necesar precum e lumina.” Flannery O’Connor „[…] în Suflete moarte, […] Gogol ne-a arătat că în spatele oricărui lucru care stârneČ™te râsul se ascunde nu o comedie, ci o tragedie.” Ivan Panin „Atunci când [...] s-a abandonat, zăbovind pe marginea prăpastiei interioare, [Gogol] a devenit cel mai mare artist pe care l-a dat Rusia până acum.” Vladimir Nabokov