Lettere/Scrisori

„Pe urmă ies la drum şi mă mut la han; vorbesc cu cei ce trec pe-acolo, îi întreb de noutăţile de la ei din sat şi aflu tot soiul de lucruri, observ diferite apucături şi tot felul de ciudăţenii omeneşti. Între timp se face ora mesei, când eu şi ai mei mâncăm bucatele pe care sărmana mea gospodărie şi minuscula-mi avere ni le îngăduie. După ce am mâncat, mă întorc la han: acolo mă văd cu hangiul şi de obicei şi cu un măcelar, un morar şi doi cărămidari. Cu ăştia stau şi mă tâmpesc jucând toată ziua şeptic şi table, unde se iscă nenumărate gâlcevi şi, la supărare, nesfârşite înjurături; şi de cele mai multe ori bătălia se dă pe o para, dar asta nu înseamnă că răcnetele nu ni se aud până la San Casciano. Astfel, înconjurat cum stau de păduchii ăştia, mă căznesc să nu-mi mucegăiască creierul, şi-mi vărs focul pe ticăloasa asta de soartă, şi sunt mulţumit că mă calcă astfel în picioare ca să văd până unde merge cu neruşinarea.